Daniel Spoerri, Samy Briss, Olga Stefan/Miklos Klaus Rozsa/Gabi Basalici, Elianna Renner, Myriam Lefkowitz, David Schwartz/ Katia Pascariu/ Ioana Florea/ Alice Marinescu, Romulus Balazs, Simcha Jacobovici, Dan Paul Ionescu, Adrian Cioflanca
Curated by Olga Stefan
June 27-August 30, 2016
Iasi, Romania
“In 1983, at the age of almost eight, I emigrated with my parents from Romania. While trying to determine our direction in a moment of wait for pending authorizations, we had a two-week stay-over in Switzerland, mostly Zurich, where we had an uncle, one of only two Holocaust survivors including my grandfather’s mother of a family of ten children. Here we considered applying for political asylum and becoming Swiss. We didn’t, and I eventually became American. In 2009, twenty-six years later, illustrating a certain irony of fate, I emigrated once again, from Chicago back to Zurich, the city we had once rejected, this time with my own personal nuclear family.
While conducting research for the 2012 Zurich exhibition, Guess Who’s Coming to Dinner: Hospitality as Artistic Practice, which explored the relationship between the “immigrant” and “native”, the “self” and the “other”, and in which I included a work by Daniel Spoerri, known as a Swiss artist, I discovered that his father and my own great-grandfather had died on the same death train those fateful days in June 1941, in Iasi, Romania, during the largest pogrom in Europe.
This pivotal moment in history created thousands of interrupted biographies and paved the way to numerous intertwined destinies and parallel routes, acting as a constant reminder of the continued impact of past violence, war, and trauma on future generations. Many of these intertwined destinies are presented in Fragments of a Life, an exhibition that unites artists, writers, and filmmakers currently living in Switzerland, Israel, and other countries, who trace their roots to Iasi or Romania and whose families, forced to flee the violence of wartime anti-Semitism and post-war injustice, were ripped apart and thus scattered across the globe. Through the process of migration, (that we find happening en masse once again, albeit with refugees coming from different geographical regions), some people became alienated from their new surroundings, belonging neither here nor there, floating through time and space in search of “home”, while others constructed new identities by way of forgetting.
In my quest to come to grips with my current situation, once again an immigrant trying to rebuild after having cut the roots that I had put down elsewhere, I was confronted by the universality of the immigrant condition, and the persistent influence on the present of our relationship to the past, what can be called our time perspective. This influence is so powerful that it shapes our identity, perception of self, and even the way we create and recount memories. Despite the desire to liberate ourselves from it, the past keeps us prisoner in ways we cannot even fathom, creeping into our artistic approach, interests and preoccupations, and of course actions.
“Time is at the foundation of experience. And at the basis of everything in this world. Time means Life in fact,” concludes Sorana Ursu, my grandmother and the subject of the exhibition’s eponymous video Fragments of a Life, recalling her adolescence in Iasi, her social relations (including Lidia Iliesu and Waldy Grunspan who are featured in the archival portion of the exhibition), the horror of the pogrom and her father’s murder, secular Jewish identity, and the disillusionment with the Communist ideology that she had embraced in her youth as an escape from the terror of fascism and anti-Semitism. Our discussions were recorded over the course of two visits to Chicago, where she has lived since 1986, and on Skype, highlighting our own fragmentary interactions, the distance that separates, and the process of forgetting as both a constructive and destructive phenomenon. While we need to forget to survive, at the same time we eliminate a part of ourselves.
“I always had this impression that Jews and Romanians have a lot in common”, she laments. “They need to find an identity… This is what we lack, roots.”
Uprootedness, however, is seen as an advantage by Daniel Spoerri who, in the Wild Child of Jassy, the video made especially for the show, speaks of his last year in Jassy, wandering the streets with no schooling or adult supervision after the murder of his converted Jewish father, a hybrid identity that is analysed in the artist’s text, “…so he remained the most enduring, 2010”. This period of “freedom” was followed by Spoerri’s eventual emigration to Switzerland with his Swiss mother and six siblings. Once in Zurich he lived for a couple of years with an uncle whose last name he was given as a replacement for Feinstein, seen as too Jewish to bode well in his adoptive land. This condition of “homelessness” and “non-belonging” permitted the artist to adapt more easily to new cities throughout Europe and even New York. We sense the impact of this experience in his multifaceted oeuvre, which discloses his preoccupation with ephemerality and impermanence as seen in his Eat Art events, where the artist’s main material is food, chosen for its social and existential function. His “Tableaux Pièges”, on the other hand, serve as a way to defy death by casting captured moments and experiences – eaten meals – into wall sculptures that also work as objects of memory, like photographs.
“How could all these people have disappeared…And we just accepted it…”, ponders Sorana Ursu looking at photographs of her friends and relatives who now exist only on those small pieces of paper and in her stories.
Elianna Renner’s video Yankl and Yankl asks, as Aristotle himself once did in On Memory and Reminiscence, (one of the first essays on the topic, which influenced all future memory theory, and cited here as we refer to “roots”), how can we remember someone who is absent? In her video, Renner tries to reconstruct the events that ended in the death of both her great-grandfathers in the pogrom. Through the few remaining family accounts offered by her aunt and mother, who are separated by oceans and continents, the artist works with a theatre director to create a narrative from these pieces.
“Historical truth! What is historical truth? There is no such thing,” Sorana Ursu blurts out when pressured to express official history as opposed to her own fragmented memories.
Jassy Dark Days is a series of ten drawings produced by Samy Briss in 1948, at the age of 18, the first such artwork to depict the event. Exhibited for the first time as a complete group in the frame of Fragments of a Life, Jassy Dark Days evokes in a delicate and expressive style pain, fear, and suffering: some drawings recalling archival photographs of murdered Jews lying on the street in front of Christian houses, others representing the post-war trials of 1946 when some of the perpetrators were judged and sentenced by the Romanian People’s Tribunals. All drawings make use of the “affective impressions” of first-hand accounts and images seen by the artist after the events depicted, not through personal witnessing.
Aristotle’s reflection on the connection between memory and sense-perception is undertaken by Myriam Lefkowitz’s Walk, Hands, Eyes, a tour through the city of Iasi for one person at a time. It is a mostly blind experience of the urban space and forgotten Jewish sites until a certain moment of confrontation when the blindfold is momentarily removed. This allows the participant to connect directly, if for only a few seconds, with an object along the route, a detail that would otherwise be unnoticed, creating meaning through sensory suggestion, establishing that “…we remember that absent thing which we do not perceive”.
The artists and projects included in the exhibition all attempt to reconstruct from mere fragments what is gone, to capture the impermanent and keep it from disintegrating further. We witness the desperate need to make sense of one’s existence, to create a narrative while knowing that assumption and invention often play an even stronger role than recollection. Memories change with the passing of time, as do we as individuals – our new experiences alter our view of things past, while the past continues to influence our future decisions.
Fragments of a Life presents the émigré experience through personal narratives and biographical material, in the form of artwork, book, film and theatre: from different angles and different perspectives, with differing modes of expression. The exhibition counters, if only for a brief time, the slide toward forgetting, by confronting us with the stories of the few remaining and those long gone.
“I don’t want this photo to evoke just a tragic episode…I want you to remember the good parts of the short but wonderful moments that we all spent together. It was a fleeting dream…Everything is fleeting…We won’t be exceptions to this rule. What I’m asking you is that every now and then, you remember me as I once was,” is written forebodingly on the back of Waldy’s photograph.
As we commemorate the 75th anniversary of the Iasi pogrom, we consider with renewed urgency the notions of memory, home, identity, and belonging, on the backdrop of the greatest migration wave since World War II, analyzing our attitudes in the present by trying to understand the past.”
(Olga Stefan)
Curator: Olga Stefan
27 iunie - 30 august 2016
Iaşi, România
“În 1983, la vârsta de aproape opt ani, am emigrat din România împreună cu părinţii. În timp ce încercam să ne găsim direcţia, într-un moment de aşteptare a unor acte ce urmau să vină, am făcut un popas de două săptămâni în Elveţia, în principal la Zurich, unde aveam un unchi, unul din cei doi supravieţuitori ai Holocaustului, celălalt supravieţuitor fiind mama bunicului meu, dintr-o familie cu zece copii. Aici ne-am gândit să cerem azil politic şi să devenim elveţieni. N-am făcut asta, şi aşa am ajuns să fiu americancă. În 2009, după douăzeci şi şase de ani, printr-o oarecare ironie a sorţii, am emigrat din nou, de la Chicago înapoi la Zurich, oraşul pe care-l refuzasem mai demult, de data aceasta împreună cu propria mea familie nucleară.
În timp ce făceam cercetări pentru expoziţia din 2012 de la Zurich, Guess Who’s Coming to Dinner: Hospitality as Artistic Practice / Ghici cine vine la cină: ospitalitatea ca practică artistică, ce explora relaţia dintre “imigrant” şi “nativ”, dintre “sine” şi „celălalt”, şi în care inclusesem o lucrare a lui Daniel Spoerri, un cunoscut artist elveţian, am descoperit că tatăl lui şi străbunicul meu muriseră în acelaşi tren al morţii, în acele zile fatidice din iunie 1941 de la Iaşi, România, în timpul celui mai mare pogrom din Europa.
Acest moment crucial din istorie a creat sute de biografii întrerupte şi a deschis drumul către numeroase intersectări de destine şi rute paralele, fiind un memento constant al impactului pe care violenţa, războiul şi trauma continuă să-l aibă asupra generaţiilor viitoare. Multe dintre aceste destine intersectate sunt prezentate în Fragmente dintr-o viaţă, o expoziţie care reuneşte artişti, scriitori şi cineaşti care trăiesc acum în Eleveţia, în Israel şi în alte ţări, care îşi au rădăcinile în Iaşi sau în România, şi ale căror familii, forţate să fugă din calea violenţei antisemitismului din timpul războiului şi a nedreptăţilor de după război, au fost destrămate şi apoi împrăştiate pe tot globul. Prin procesul migraţiei (pe care îl vedem întâmplându-se din nou masiv, cu toate că acum e vorba de refugiaţi care vin din alte regiuni geografice), unii oameni se înstrăinează de noul lor mediu, nu mai sunt nici „de aici”, nici „de acolo”, plutesc în timp şi spaţiu în căutarea lui „acasă”, în vreme ce alţii îşi construiesc noi identităţi prin uitare.
În încercarea mea de a face faţă situaţiei mele actuale – din nou în postura de imigrant care încearcă să-şi refacă viaţa după ce şi-a tăiat rădăcinile prinse în altă parte – m-am izbit de universalitatea condiţiei imigrantului şi de influenţa persistentă asupra prezentului a relaţiei noastre cu trecutul, ceea ce s-ar putea numi perspectiva noastră de timp. Această influenţă este atât de puternică, încât ne modelează identitatea, percepţia de sine, şi chiar modul în care ne creăm şi ne povestim amintirile. În ciuda dorinţei de a ne elibera de el, trecutul ne ţine prizonieri în moduri pe care nici nu le putem bănui, insinuându-se în abordarea noastră artistică, în interese şi preocupări, şi, bineînţeles, în acţiuni.
“Timpul e la baza experienţei. Şi la baza oricărui lucru pe lumea asta. Timpul înseamnă de fapt Viaţă”, conchide Sorana Ursu, bunica mea şi subiectul filmului din expoziţia cu acelaşi nume, Fragmente dintr-o viaţă, amintindu-şi adolescenţa din Iaşi, cunoştinţele ei (printre care Lidia Ilieşu şi Waldy Grunspan, care apar în partea de arhivă a expoziţiei), oroarea pogromului şi uciderea tatălui ei, identitatea evreiască laică şi dezamăgirea faţă de ideologia comunistă pe care o îmbrăţişase în tinereţe ca o evadare de sub teroarea fascismului şi a antisemitismului. Discuţiile noastre au fost înregistrate pe parcursul a două vizite la Chicago, unde locuieşte din 1986, şi pe Skype, subliniind interacţiunile noastre fragmentare, distanţa care separă şi procesul uitării, ca fenomen atât constructiv cât şi distructiv. Deşi avem nevoie să uităm ca să supravieţuim, în acelaşi timp eliminăm părţi din noi înşine.
“Întotdeauna mi s-a părut că evreii şi românii au multe în comun”, se vaită ea. „Au nevoie să-şi găsească o identitate… De asta avem nevoie, de rădăcini.»
Totuşi, dezrădăcinarea este percepută ca un avantaj de către Daniel Spoerri, care, în Copilul sălbatic al Iaşului, un film făcut special pentru expoziţie, vorbeşte despre ultimul lui an la Iaşi, rătăcind pe străzi, fără şcoală sau supraveghere din partea unui adult după moartea tatălui lui, evreu convertit, o identitate hibridă care este analizată în textul artistului, “…şi astfel a rămas cel mai durabil, 2010”. Această perioadă de „libertate” a fost urmată de emigrarea lui Spoerri’s în Elveţia, cu mama lui elveţiancă şi cu cei şase fraţi. Odată ajuns la Zurich, a locuit câţiva ani cu un unchi al cărui nume la primit în locul celui de Feinstein, văzut ca prea evreiesc pentru a fi de bun augur în ţara de adopţie. Această condiţie de lipsă a unui cămin şi de ne-apartenenţă i-a permis artistului să se adapteze mai uşor la noi oraşe din Europa şi chiar la New York. Simţim impactul acestei experienţe în opera lui multifaţetată, care dezvăluie preocuparea artistului pentru efemeritate şi temporar, aşa cum se vede din evenimentele sale „Eat Art”, în care materialul artistului îl reprezintă mâncarea, aleasă pentru funcţia ei socială şi existenţială. Lucrările sale „capcană” (“Tableaux Pièges”), pe de altă parte sunt un mod de a sfida moartea punând în scenă momente şi experienţe captate – mese consumate – ca sculpturi pe perete care funcţionează şi ca obiecte ale memoriei, precum fotografiile.
“Cum se poate să fi dispărut toţi oamenii aceştia… Iar noi am înghițit gălușca, pur şi simplu…”, reflectează Sorana Ursu, privind fotografiile prietenilor şi ale rudelor care acum există numai pe acele bucăţele de hârtie şi în poveştile ei.
Filmul Eliannei Renner, Yankel şi Yankel întreabă, precum Aristotel însuşi în Despre memorie şi amintire (unul din primele eseuri pe această temă, care a influenţat teoria memoriei, şi pe care îl cităm aici deoarece ne referim la „rădăcini”), cum ne putem aminti o persoană care este absentă? În film, Renner încearcă să reconstruiască evenimentele care s-au finalizat cu moartea ambilor ei stră-bunici în timpul pogromului. Pe baza puţinelor povestiri de familie păstrate, furnizate de mătuşa şi de mama ei, despărţite de oceane şi continente, artista colaborează cu un regizor de teatru pentru a crea o naraţiune din aceste fragmente.
“Adevărul istoric! Ce este adevărul istoric? Nu există aşa ceva!” izbucneşte Sorana Ursu când i se cere să vorbească despre istoria oficială şi nu despre propriile ei amintiri fragmentate.
Iaşi, zile negre este o serie de zece desene făcute de Samy Briss în 1948, la vârsta de 18 ani, primele lucrări de artă care au înfăţişat evenimentul. Expuse în premieră ca grup complet în cadrul expoziţiei Fragmente dintr-o viaţă, Iaşi, zile negre evocă într-o manieră delicată şi expresivă durerea, frica şi suferinţa: unele desene reamintesc fotografiile de arhivă ale evreilor omorâţi zăcând pe stradă în faţa caselor de creştini, altele reprezintă procesele de după război, din 1946, în care unii din făptaşi au fost judecaţi şi condamnaţi de tribunalele populare româneşti. Toate desenele se bazează pe „impresiile afective” ale povestirilor martorilor oculari şi pe imaginile văzute de artist după evenimentele înfăţişate, nu pe amintiri personale.
Reflecţia lui Aristotel cu privire la legătura dintre memorie şi percepţia sensului este reluată de lucrarea lui Myriam Lefkowitz, Mers, mâini, ochi, un tur al oraşului Iaşi pentru o singură persoană odată. Este o experienţă în orb a spaţiului urban şi a siturilor evreieşti uitate, până la un anumit moment de confruntare, când legătura de la ochi este scoasă pentru scurt timp. Acest lucru îi permite participantului să ia contact direct, chiar dacă numai timp de câteva secunde, cu un obiect de pe parcursul traseului, un detaliu care altfel ar trece neobservat, creând semnificaţie prin sugestia senzorială, dovedind astfel că „ne amintim lucrurile absente pe care nu le percepem”.
Artiştii şi proiectele din cadrul expoziţiei încearcă să reconstruiască din simple fragmente ceea ce nu mai există, să surprindă ceea ce nu este permanent şi să încerce să împiedice dezintegrarea ulterioară. Suntem martorii nevoii disperate de a găsi sensul propriei existenţe, de a crea o naraţiune fiind conştienţi că presupunerile şi născocirea joacă adesea un rol mai important decât amintirea. Amintirile se schimbă cu trecerea timpului, aşa cum ne schimbăm şi noi ca persoane – noile noastre experienţe ne modifică perspectiva asupra trecutului, în vreme ce trecutul continuă să ne influenţeze deciziile viitoare.
Fragmente dintr-o viaţă prezintă experienţa emigratului prin intermediul povestirilor personale şi a materialului biografic, sub forma lucrărilor de artă, a filmelor şi a teatrului, din unghiuri şi perspective diferite, prin moduri de expresie diferite. Expoziţia se împotriveşte, fie şi numai pentru un scurt moment, alunecării către uitare, punându-ne în faţă poveştile celor puţini rămaşi şi a celor demult plecaţi dintre noi.
“Nu vreau ca această fotografie să-ţi evoce doar un episod tragic. Vreau să-ţi aminteşti de partea plăcută, de scurtele dar minunatele clipe pe care ne-a fost dat să le petrecem cu toţii împreună. A fost ca un vis trecător… Totul trece… Şi noi nu vom excepta această regulă. Ceea ce te rog pe tine, este ca, din cînd în cînd, să-ţi aminteşti de acela care a fost „, scrie în mod profetic pe spatele fotografiei lui Waldy.
Acum, când comemorăm 75 de ani de la pogromul de la Iaşi, examinăm, cu un înnoit sentiment al imperiosului, noţiunile de memorie, casă, identitate şi apartenenţă, pe fundalul celui mai mare val de migraţie de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, analizându-ne atitudinile din prezent prin încercarea de a înţelege trecutul.“
(Olga Stefan)
Views from the exhibition “Fragments of a life”, July-September 2016, Iaşi, photographs by Alexandru Paul
SCHEDULE
June 27, 6pm – Opening Reception of “Fragments of a Life” Exhibition at tranzit.ro/ Iasi, Str. Lapusneanu, nr. 7-9
An exhibition of cultural material (texts and videos) produced by emigres from Iasi will be on view until August 30 in parallel to the contemporary art exhibition;
During the opening, we will listen Czechoslovakian composer Erwin Schulhoff’s works, performed by pianist Laura Turta
June 28, 2pm – Screening “Oare Cit Traiesc Cocorii?”, by Dan Paul Ionescu, tranzit.ro/ Iasi, Str, Lapusneanu, nr. 7-9
June 28, 6pm – Screening “Souvenirs de Iasi” (International Premiere), followed by discussion between Romulus Balazs and Olga Stefan, tranzit.ro/ Iasi, Str. Lapusneanu, nr. 7-9
June 29, 10-5pm – Four performances through public urban space by Myriam Lefkowitz, enrollment required at: deliabulgaru@tranzit.org by June 15,
2016
June 29, 5:30pm – “Life interrupted. Documenting the biographies of the Iasi pogrom victims”, presentation by Adrian Cioflanca, director of The Center for the Study of Jewish History in Romania, tranzit.ro/ Iasi, Str. Lapusneanu, nr. 7-9
June 30, 6pm – performance/play, “In Between”, with David Schwartz, Ioana Florea, Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, followed by discussion with the public, Theatre Fix, Str. Cuza Voda, nr. 10
June 30, 8:30pm – Screening “Charging the Rhino” (Premiere in Iasi), film by Simcha Jacobovici, Theatre Fix, Str. Cuza Voda, nr. 10
PROGRAM
27 iunie, ora 18.00 – Vernisajul expoziţiei “Fragments of a Life” / “Fragmente dintr-o viaţă” la tranzit. ro/ Iași, Str. Lăpușneanu nr. 7-9;
Expoziţia istorică cu materiale culturale (texte și video) a emigranţilor din Iași va putea fi vizitată până pe 30 august în paralel cu expoziţia de artă contemporană.
În deschidere vom audia lucrări ale compozitorului cehoslovac Erwin Schulhoff, interpretate de pianista Laura Turtă.
28 iunie, ora 14.00 – proiecţie de film “Oare Cît Trăiesc Cocorii?”, de Dan Paul Ionescu, tranzit.ro/Iași, Str, Lăpuşneanu, nr. 7-9;
28 iunie, ora 18.00 – proiecţie de film, “Amintiri din Iași” (în premiere internaţional) și discuţie între Romulus Balazs și Olga Stefan, tranzit.ro/ Iași, Str. Lăpușneanu, nr. 7-9;
29 iunie, orele 10.00-17.00 – “Mers, Mîini, Ochi”, performance pentru cîte o persoană prin spaţiul public urban de Myriam Lefkowitz, înscriere la delia.bulgaru@tranzit.org pînă pe data de 15 iunie 2016;
29 iunie, ora 17.30 – “Vieţi întrerupte. Repertorierea victimelor pogromului de la Iași”, prezentare de Adrian Cioflâncă, director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, tranzit.ro/ Iași, Str. Lăpușneanu, nr. 7-9;
30 iunie, ora 18.00 – reprezentaţie teatrală “Între Graniţe”, David Schwartz, Ioana Florea, Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, urmată de discuţie, Teatru Fix, Str. Cuza Vodă, nr. 10;
30 iunie, ora 20.00 – proiecţie de film, “Înfruntînd Rinocerul” ( în premiere în Iaşi), de Simcha Jacobovici, Teatru Fix, Str. Cuza Vodă, nr. 10.
Organiser:
Co-organiser:
Partners:
