MARIUS ALEXANDRU DAN ȘI ALEXANDRU ȚÎRDEA – NARATIUNI CONCURENTE
TRANZIT.RO/ IAŞI
STRADA AL. LĂPUŞNEANU, NR. 7-9, IAȘI

Evenimentele ultimilor ani, marcate de transpunerea nemulțumirilor populare generate de efectele economice ale neoliberalismului și globalizării în proiecte politice care amenință să pună capăt cursului istoric întemeiat pe valorile iluminismului, au adus în conștiința publică noțiuni precum „fake news”, „post-adevăr” și „iliberalism”, răspândite rapid în discursul public și transformate în adevărate „points de capiton” pentru unii analiști care caută să furnizeze explicații pentru direcția nefastă a istoriei ultimelor decenii, inclusiv în România.
Însă proliferarea unor astfel de explicații de suprafață trece sub tăcere dimensiunea profundă a schimbărilor care au generat astfel de mutații în scena politică, și anume prăbușirea sferei publice burgheze și asaltul asupra mecanismelor de solidaritate socială produse de industrialismul de stat de al secolului XX (atât în Europa de Vest, cât și în Europa de Est, unde keynesianismul, respectiv socialismul real au fost înlocuite de diverse variante de neoliberalism, cu grade diferite de duritate, de la thatcherism la „terapiile de șoc” testate în fostul bloc sovietic). Deloc surprinzător, aceste transformări au produs clivaje insurmontabile în societățile europene, mai cu seamă în fostele țări comuniste, unde tranziția a fost echivalentă cu o adevărată cădere în abis pentru o populație rămasă fără orizonturi de orientare și cu așteptări rămase fără răspuns.
Demersul nostru pornește de la premisa conform căreia clivajele socio-politice actuale din societatea românească își au originile în evenimentele petrecute în perioada anilor 1990. Spre deosebire de Ungaria, Polonia și Cehoslovacia, care dezvoltaseră premisele unor societăți civile în ultima parte a regimului comunist, inclusiv cu participarea unor membri ai partidelor comuniste locale, fapt care a permis un transfer de putere pașnic și o organizare a noii vieți politice în termenii acceptați de această societate civilă, în cazul României acești pași spre coagularea unei societăți civile au fost posibili doar după Revoluția din 1989, fapt care a imprimat discursului public local o serie de caracteristici aparte: partizanat, violență verbală, violență simbolică, transformarea sferei publice în câmp de luptă. Aceste caracteristici au supraviețuit până astăzi, iar scindarea societății continuă să fie determinată de aceiași parametri stabiliți odată cu „fenomenul Piața Universității”.
Din acest motiv, considerăm că cercetarea anilor ʼ90 este esențială pentru înțelegerea prezentului. Punctul de plecare al acestei cercetări îl reprezintă evenimentele petrecute în cadrul așa-numitului „fenomen al Pieței Universității”, momentul fondator a celor două mari narațiuni politice ale tranziției românești: prima caracterizată de anticomunism (politic, social, economic, care a erodat puternic pretențiile de legitimitate ale ideologiilor de stânga, partinice și nepartinice) și de susținerea unui „model occidental” de democrație (care a generat cuvinte-cheie ca „normalitate” și „civilizație”), a doua caracterizată prin sprijinul acordat unor forțe politice considerate „neo-comuniste” și unui model de „democrație originală”, în general motivat de dorința de limitare a efectelor distructive ale eliberării abrupte a forțelor pieței libere.
Analizând presa vremii vom observa evoluția acestor narațiuni concurente în momente-cheie ale perioadei 1990-1999, fie ele scrutine electorale, mari manifestații de stradă (greve, mineriade) sau alte evenimente care aparent nu au o legătură directă cu politica, dar au ajuns, sub auspiciile radicalizării discursului public, să fie instrumentalizate politic (de pildă, evoluția României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994).
Marius Alexandru Dan și Alexandru Țîrdea

Marius-Alexandru Dan (n. 1990) este istoric. Domeniile sale de interes sunt istoria modernă și contemporană, teoriile naționalismului, perspective interdisciplinare vizând problematica conceptului de putere cât și abordări privitoare la evoluția conceptelor, ideilor și a curentelor politice.

NAȚIUNE ȘI NAȚIONALISM

SEMINAR CONCEPUT ȘI COORDONAT DE MARIUS-ALEXANDRU DAN ȘI ALEXANDRU ȚÎRDEA
PARTICIPANȚI: ANA SZEL, ANDREI NACU, CRISTINA DAVID, DORINA TICU, VITALIE SPRÎNCEANĂ, SMARANDA URSULEANU, BEHZAD KHOSRAVI NOORI, ANDREI PRIPASU, DAN ACOSTIOAEI, IVANA SMILJANIC, OVIDIU GHERASIM-PROCA, FLORIN BOBU, LIVIA PANCU, DELIA BULGARU, CĂTĂLINA HIREAN, ANDREI TIMOFTE, CRISTINEL POPA, OVIDIU POP, IONUȚ TUDOR

“Scopul acestui seminar este de a genera o dezbatere despre națiune și naționalism pornind de la o selecție de texte esențiale din bibliografia dedicată teoriilor despre naționalism. Fără a avea pretenții de exhaustivitate, selecția propune o discuție legată de paradigmele dominante de interpretare din cadrul domeniului: cea modernistă și cea etnosimbolistă. În pofida evoluțiilor recente din domeniul studierii naționalismului (de la naționalismul de zi cu zi, teoretizat de Michael Billig, până la abordările feministe, post-coloniale și post-structuraliste), cele două paradigme amintite anterior continuă să furnizeze cele mai convingătoare încercări de a explica un fenomen care se sustrage foarte ușor eforturilor de definire.

Ca atare, selecția noastră vizează în mod special patru autori care au exercitat o influență puternică asupra dezbaterilor din domeniu: Benedict Anderson (Comunități imaginate), Ernest Gellner (Națiuni și naționalism), Eric Hobsbawm (The Invention of Tradition) și Anthony D. Smith (Myths and Memories of the Nation și National Identity). Textele acestora sunt completate de demersul de pionierat al lui Ernest Renan, celebra sa prelegere „Qu’est-ce qu’une nation?”, precum și de două studii care abordează chestiuni privind naționalismul românesc în secolul al XX-lea, primul aparținând Mariei Bucur („Edifices of the Past. War Memorials and Heroes in Twentieth Century Romania”), iar celălalt lui Răzvan Pârâianu („National Prejudices, Mass Media and History Textbooks: The Mitu Controversy”).

Pe baza fragmentelor din Anderson, Gellner și Hobsbawm, vom încerca să înțelegem de ce națiunea și naționalismele aparțin epocii moderne și să aflăm care au fost condițiile istorice care le-au permis apariția. De cealaltă parte, pornind de la două fragmente din vasta operă a lui Anthony D. Smith, discuțiile se vor îndrepta spre o a doua școală de gândire din acest domeniu: etnosimbolismul. Îndepărtându-ne de verdictele tranșante emise de Gellner și Hobsbawm nu doar în privința modernității națiunilor și a naționalismelor, ci și a falsității acestora, parcurgerea textelor lui Anthony Smith va oferi explicații diferite, dar cu argumente foarte convingătoare privind ideea conform căreia unele națiuni ar avea origini care precedă modernitatea; în această parte vom discuta despre importanța simbolurilor, miturilor, a memoriei colective, a valorilor și a tradițiilor comune în apariția naționalismului și a națiunilor.

Finalmente, dezbaterea se va încheia cu unele reflecții legate de cazul naționalismului românesc, căutând să vedem cum s-a articulat memoria colectivă a românilor pe parcursul ultimului secol, în ce măsură sunt tradițiile noastre inventate și ce rol joacă naționalismul în accentuarea tensiunilor culturale din cadrul societății românești. “ (Marius-Alexandru Dan, Alexandru Tîrdea)