Blind Date Collaboration (Alisa Beck & Marie-Christin Rissinger), Andrei Nacu, Ines Doujak & John Barker, Nebojša Milikić, Baran Caginli, Ovidiu Pop, Edona Kryeziu, Lala Raščić, Dorone Paris, Minna Henriksson

Expoziție itinerantă
Iași - Vienna - Belgrad - Helsinki

19 septembrie - 19 decembrie 2020
Vernisaj 19 iulie 2020, ora 18:00
Str. Elena Doamna, nr. 37, Iași

Proiectul Conditions of Peace / Condiţii de pace a început în toamna lui 2019 prin analizarea Declaraţiei Schuman şi a Cartei Europene a Drepturilor Fundamentale, având în vedere fisurile tot mai clare din politica şi societatea europeană şi din Uniunea Europeană. Aceste fisuri erau deja vizibile în respingerea Constituţiei Europene în 2007, în lipsa solidarităţii economice din timpul crizei din 2007-2008, şi mai ales în gestionarea crizei din Grecia, în Brexit, în ascensiunea partidelor şi mişcărilor de dreapta, precum şi în protestele Vestelor Galbene, în criza migranţilor, în mişcările Extinction Rebellion sau Fridays for Future.
Între timp, ne confruntăm cu pandemia de COVID 19, care ne-a arătat în mod tangibil ce înseamnă să externalizezi relaţiile sociale ca muncă neplătită. Ţările care au menţinut, cel puţin într-o oarecare măsură, conceptul de societate ca semnificant generic, în care solidaritatea, grija şi atenţia sunt relaţii sociale esenţiale în producţia de bunuri sociale, au putut să-şi mobilizeze locuitorii, adică membrii propriei societăţi, în lupta cu pandemia, cu minimum de coerciţie. Puse în aceeaşi situaţie, ţările în care fiecare contribuţie socială este măsurată prin venit şi profit au fost nevoite să-şi exploateze muncitorii esenţiali până la epuizare, folosind din ce în ce mai multă violenţă. Aceasta violenţa nu a fost distribuită uniform, dar s-au utilizat (reacţiile la) toate diferenţele sociale posibile, reale şi construite: rasismul, anti-imigraţia, discriminarea pe motive de clasă, discriminarea pe motive de gen, precum şi la alte forme de diferenţe, mai localizate.
Reacţia populară masivă care a conectat actualele manifestări instituţionale de şovinism din Occident cu rădăcinile lor coloniale pune din nou sub semnul întrebării rezoluţia europeană din 2009 referitoare la conştiinţa europeană şi totalitarism, care spune: “Europa nu va fi unită dacă nu reuşeşte să aibă o viziune comuna asupra istoriei sale, dacă nu recunoaşte nazismul, stalinismul şi regimurile fasciste şi comuniste ca o moştenire comună şi dacă nu poartă o dezbatere sinceră şi aprofundată cu privire la crimele lor din secolul trecut”. Ce lipseşte din această ecuaţie este colonialismul european, care a constituit în mare măsură inspiraţia lui Hitler, şi care şi-a continuat războaiele rasiste până târziu în cea de-a doua jumătate a secolului XX, la multă vreme după ce lecţiile Holocaustului şi ale de-nazificării trebuiau să fi fost învăţate – de fapt cam în acelaşi timp în care Declaraţia Schuman anunţa Pacea Mondială.
Economia politică neo-colonialistă a Europei încă generează inegalităţi din ce în ce mai mari şi creează victime ale schimbării climatice prin faptul că protejează şi subvenţionează firmele multinaţionale cu sediul în Occident, exploatând muncitorii şi extrăgând resurse, adesea stârnind războaie locale şi regionale sau participând la războaiele imperialiste ale SUA. Eterna confuzie retorică din discursul public între “migranţi” şi “refugiaţi” arată că diferenţa este construită politic şi că în realitate aceştia sunt rezultatul unora şi aceloraşi decizii politice.
Dar cele de mai sus nu se aplică doar unor ţări îndepărtate, dezvoltarea inegală şi exploatarea în interiorul Europei nu au început odată cu Uniunea Europeană, ci continuă în cadrul acesteia, mai ales după ascensiunea regimurilor neoliberale şi după căderea Zidului Berlinului. Solidaritatea a fost întotdeauna trecută în planul doi, fapt care a devenit evident în refuzul de a socializa datoria dintre ţările UE şi, în mod mai tangibil, în trimiterea de curse aeriene către România pentru a duce în Germania muncitori în agricultură, deoarece cetăţenii germani ezitau să lucreze, în ciuda şomajului în creştere cauzat de pandemia de COVID-19. Cu această ocazie s-au exacerbat şi inegalităţile din interiorul ţărilor, cele dintre noua clasă de mijloc urbană, pe de o parte, “câştigătorii” tranziţiei, pe care elitele conducătoare ale Europei şi i-au apropriat (aşa cum demonstra Emmanuel Macron în Marea Dezbatere Naţională, ţinută ca răspuns la mişcarea Vestelor Galbene), şi pe de altă parte clasa muncitoare urbană (acum în cea mai mare parte şomeră sau angajată precar datorită privatizării şi dezindustrializării) şi din zonele rurale – cei care au devenit “muncitorii esenţiali” dispensabili ai Europei. Această “libertate de mişcare” a devenit supapa prin care regimurile au controlat dezamăgirile şi nemulţumirile propriilor cetăţeni. Din cauza pandemiei, această supapă de siguranţă a fost închisă, ceea ce a dus la proteste, care devin din ce în ce mai violente.
Prezentul proiect, care pune accentul pe aspiraţiile europene către Pace, Solidaritate şi Bunăstare, a devenit unul urgent în vremea pandemiei de COVID-19, deoarece pandemia amplifică criza deja existentă. Situaţia în care accelerarea consolidării capitalului, subordonând statele prin elitele lor conducătoare, transformându-le în reprezentante şi garante naţionale ale capitalului, care în acelaşi timp pot linişti “publicul” cu ajutorul unor măsuri protecţioniste din ce în ce mai puternice, este o reţetă bine cunoscută pentru război.
Războiul ideologic pe tema sensului noţiunilor de Pace, Solidaritate şi Bunăstare şi a modului în care acestea pot fi realizate a reprezentat o parte foarte importantă a Războiului Rece. Experienţa şi moştenirea blocului socialist, a statelor nealiniate şi a luptelor anticolonialiste (care din motive ideologice, geopolitice şi economice s-au identificat în principal cu socialismul, fie el şi ne-implementat în mod declarat) continuă să alimenteze luptele socio-economico-politice de astăzi. În acest sens, Războiul Rece nu s-a sfârşit, ci continuă prin mijloace economice, militare şi de propagandă între ţări şi în interiorul acestora.
În acest context, în partea istorică a expoziţiei ne întoarcem la perioada Declaraţiei Schuman, pentru a reflecta asupra situaţiei de după cel de-al Doilea Război Mondial şi asupra aspiraţiilor de atunci, asupra creării Coaliţiei pentru Cărbune şi Oţel, care mai târziu a devenit Comunitatea Economică Europeană şi apoi Uniunea Europeană, precum şi asupra relevanţei şi caracterului practic al acestor aspiraţii în ziua de azi. Ţările participante la proiect – Austria, Finlanda, România şi Serbia – nu au făcut parte din cele şase state fondatoare. De aceea, în această parte a expoziţiei vom examina şi istoria fiecăreia din aceste ţări, precum şi situaţia lor geo-politico-economică şi ideologia de după război.

Blind Date Collaboration (Alisa Beck & Marie – Christin Rissinger), I don’t like to say peace, video, 2020
Sunetul unei voci, limbajul unui corp, mirosul unei camere sunt o condiție prealabilă înțelegere și, prin urmare, o condiție pentru pace?

Prin proiectul de cercetare „Condiții de pace” am acumulat un imensă bază de date, pagini și pagini de interviuri care tratează noțiuni de pace. Aceste interviuri au avut loc în limba partenerilor de interviu din Viena, Belgrad, Helsinki, Dublin și Iași. Au fost înregistrate, transcrise și traduse în limba engleză. La fiecare etapă a acestui proces, informațiile sunt pierdute, sau mai bine zis transformate.

Din cele 431 de pagini de material text am selectat pasaje și le-am asamblat pentru a forma un nou text. Concentrându-ne pe pasajele „netraductibile”, pasaje care nu par înțelese dintr-o altă perspectivă, momentele contradictorii sau conflictuale la nivel textual sunt
evidențiate ca referință la contextul pierdut, care poate fi simulat prin toate mijloacele, dar niciodată complet reconstruit. În acest scop, un aparat de fotografiat a fost trimis prin poștă de la intervievator la intervievator și folosit pentru a înregistra o călătorie aparent fără evenimente – un pasaj: de acasă la intervievat.

O lucrare de Blind Date Collaboration (Alisa Beck și Marie-Christin Rissinger)
Mulțumesc lui Florin Bobu și Livia Pancu, Alexander Nikolic, Dorone Paris, Noa Treister

Andrei Nacu, The Revised Schuman Declaration, 2020
Declarația Schuman este punctul de plecare al Uniunii Europene. Dacă planul propus de Robert Schuman la 9 mai 1950 este considerat a fi un succes și un factor determinant pentru cei 70 de ani ai așa-numite păci europene, am vrut să investighez și să explorez ce putem învăța din acest act politic și din procesul care l-a urmat. Mă interesează să găsesc modalități prin care am putea transforma și adapta acest text la realitățile socio-economice actuale, pentru a continua, sau a ne angaja cu adevărat în, lupta pentru pace. Ce se poate schimba în formularea sa, ce concepte pot fi înlocuite pentru a crea o versiune îmbunătățită, adaptată realităților noastre actuale?
Din interviurile adunate în proiectul Condiții de Pace, am observat că mulți dintre respondenți pun sub semnul întrebării sau chiar consideră incompatibile cu ideea de pace unele dintre noțiunile care sunt folosite în textul original al declarației. Mai mult, dacă ar fi să vorbim despre condițiile de pace în contextul schimbărilor climatice, imigrației, problemelor legate de accesul la muncă și de condiții de muncă, ce tip de resurse ar fi acum esențiale în efortul pentru pace? Ce ar trebui să plasăm într-un cadru al bunurilor comune pentru a participa activ la procesul de pace?
Pe baza datelor din interviuri și a textului documentului original, am generat mai multe versiuni ale Declarației Schuman ca revizuiri imaginate, adaptate condițiilor actuale ale lumii. Prin crearea unor scenarii fictive, dar totuși posibile sau de dorit, vreau să pun sub semnul întrebării și să deconstruiesc textul original și implicațiile acestuia și, în același timp, să îl confrunt cu contextul actual. Cu acest „efort creativ” vreau să modelez posibilități și să deschid dezbaterea despre ce ar trebui sau ar putea fi UE.

Baran Caginli, Unable to recognize fingerprint, hartă europeană șlefuită manual, 100x130cm, 2020
Procesul de solicitare de azil în UE este guvernat de Convenția de la Dublin, care impune oamenilor să solicite protecție în prima țară în care intră. Majoritatea refugiaților nu doresc să li se examineze cererile de azil în acele prime țări, cum ar fi Grecia, Italia, Spania etc. din cauza politicilor acestor țări în materie de refugiați, a condițiilor din tabere și a situației economice. Din acest motiv, refugiații încearcă să se mute și să solicite azil într-o a două sau a treia țară, mai degrabă decât în prima țără [în care intră].
Pentru a controla trecătorii neregulați la frontiera țărilor Uniunii Europene și pentru a identifica solicitanții de azil prin amprentele lor digitale, Uniunea Europeană utilizează din 2003 sistemul EURODAC (Dactiloscopie europeană). Cu Eurodac, refugiații nu pot solicita azil în nicio altă țară decât în țara prin care au intrat în Europa și unde li s-au luat amprentele. Mulți dintre aceștia au rămas în condiții cumplite, în lagăre de refugiați care sunt ca niște închisori.
Folosind șmirghel, acid, cuțite sau briciuri, refugiații au început să-și șteargă și să-și mutileze amprentele pentru a nu fi identificați cu sistemul Eurodac. În lucrare, o hartă europeană a fost șlefuită manual de artist. Drept urmare, țările europene și granițele au fost șterse și au devenit indefinite și în același timp artistul, ale cărui amprente au fost șterse, a devenit neidentificabil, precum refugiații care își șterg identitatea pentru a supraviețui.

Dorone Paris, A Lament for the Future – Ireland through Neo-Liberal Eyes, 2020

Lucrarea este o instalație audio-vizuală care comentează filosofia economică și politică irlandeză din anii 1990, ascensiunea „tigrului celtic”, până astăzi. Tema lucrării a fost inspirată de interviurile pe care Noa Treister și cu mine le-am realizat cu oameni diferiți ca vârstă, sex și clasă socială din Irlanda. Piesa explorează legăturile dintre neoliberalism și abandonul [politic] al Irlandei de Nord și va scoate la lumină îndoctrinarea în masă într-o cultură a distracției în care un mic ecran TV va arăta fragmente din interviuri suprapuse cu monstre audio și vizuale redate printr-un difuzor.

Edona Kryeziu, Existoj, audio-video, 9 minute, 2020

În centrul capitalei statului Kosovo, Priștina, există un loc situat între o decadență bântuitoare și promisiunea unui nou început. Acest loc, care acționează ca o mizanscenă naturală și ca o reflecție a unei societăți aflate într-o eternă tranziție, se găsește între monumentul „Noului-născut” care celebrează independența statului Kosovo față de Serbia și Palatul Tineretului și Sportului „Boro Ramiz” care comemora la un moment dat, în epoca iugoslavă, „Frăția și Unitatea”. Astăzi, între istorie și viitor, sala rămâne arsă iar monumentul „Noului-născut” dispare.
La acestă intersecție, în primăvara anului 2020 au avut loc conversații despre luptele zilnice, granițe, izolare și migrație. Contemplare existențială dacă să rămâi sau să migrezi, să reziști în numele colectivității sau să-ți cauți „libertatea” individuală în Vest. Cuvinte însoțite de imaginea obiectului contemplat, – partea din spate a trei panouri publicitare dezafectate. Contemplând dacă migrația are sau nu sens, panourile publicitare au fost imaginate ca ferestre cu o vedere mai bună.
La 30 aprilie 2020, cu o zi înainte ca artista să plece în Germania cu un pașaport UE, „ferestrele fără ieșire” au luat o formă materială.
Performarea „ferestrelor fără ieșire” a funcționat ca o conversație în sine; aproape dând impresia că cineva își mobilează propria casă, un spațiu personal creat pe un tărâm public, deși cu o permanență trecătoare. Straturile de afișe căzute sunt rupte și înlocuite cu pigment alb. În spatele fiecărui strat, resturi afișelor anterioare, cuvinte scrise și graffiti, expun intimitate depășită și îngrijorarea continuă. Resturile se ceartă între ele la fiecare încercare de a le înlocui. La sfârșitul procesului, mesajul instilat al artistei nu devine nici complet intangibil, nici nearticulat. Liminalitatea sa constă în suspendarea unui conținut specific exprimat de artist în timp ce cuvintele rostite aparțin unui tânăr kosovar. Acestea sunt o mărturie a rutelor pe care le parcurgeți luptând pentru dreptul de a exista, în propriul stat sau illegal, în altă parte.

Ines Doujak & John Barker, No Justice No Peace, 2020
Într-o cutie închisă cu un orificiu în partea de sus se vor găsi câteva eșantioane de pietre pe care vor fi ștampilate literele cuvintelor „Condiții de pace”.
La intrarea fiecărei expoziții, oamenii din public sunt invitați să bage mâna în cutie și să scoată una dintre pietrele având o literă imprimată pe ea.
În camera principală, un custode preia piatra și citește dintr-o carte un scurt text scris ca răspuns la interviuri despre conceptul de pace și care este legat la acea literă. „Tema” acestora este Nu [există] pace, fără justiție și această expresia însăși va corespunde uneia dintre literele N din „Condiții de pace”. Publicul este apoi invitat să plaseze piatra în locul în care au fost așezate și alte pietre. Acesta nu este doar un act colectiv, ci unul care, în multe părți ale lumii, inclusiv în Europa, a fost folosit pentru a marca traseele de mers pe terenuri lipsite de drumuri.
Literele de pe pietre vor corespunde cuvintelor CONDITIONS OF PEACE, dar fiecare text însoțitor este tradus în limba locului unde se organizează fiecare expoziție. Și adăugat la carte. La sfârșitul fiecărei expoziții, pietrele pot fi trimise sau pot fi ștampilate în locația următoare. Intenția este ca pietre noi să fie adăugate continuu pe parcursul expoziției itinerante.
Titlurile textelor sunt:
C Capitalism O Oportunitate N Nu [există] pace fără Justiție D Datorie I Identitate T Timp I Infecție O Oligarhie N Naționalism S Solidaritate O Opinie F Fortăreața Europa P Problemă
E Excludere A Spartanii de fotoliu C Comunitate E Esențial

Lala Raščić, Every Angel’s Terrifying, audio, 2020

Orice înger este înspăimântător
mă stăpânesc și înăbuș ispita strigătului meu întunecat.
Oh, cui să ne adresăm atunci? Nici oamenilor și nici îngerilor
iar animalele știu deja din instinct
nu ne simțim ca acasă
în această lume tradusă
(R. M. Rilke)

Orice înger este înspăimântător este o lucrare spoken word produsă pentru proiectul Condiții de Pace; titlul lucrării este împrumutat dintr-un vers al poetului Rainer Maria Rilke. Este cunoscut faptul că poezia lui Rilke este dificil de tradus pentru că sentimentele originale ale autorului pot fi vaste. Cu toate acestea, versurile traduse de la pornesc sunt straniu de precise în modul în care reușesc să comunice sentimentul de disconfort și de nesiguranță caracteristic vremurilor pe care le trăim. Scenariul lucrării audio Orice înger este înspăimântător suprapune un text auto-poetic cu o analiză mecanică a textelor generate pentru proiectul Condiții de Pace; textele se găsesc într-un folder comun pe Google Drive, fiind folosite ca material de lucru de către toți participanții. Folderul conține transcrierile amplelor interviuri cu toate persoanele afiliate proiectului și nu numai. Aceste transcrieri sunt tratate ca un corpus pentru o analiză algoritmică a corelațiilor de cuvinte, rezultatul fiind o listă de cuvinte-cheie.
Întrebări centrale din interviuri sunt esențiale: justiție, solidaritate, egalitate, pace – și criza acestora. Sunt întrebări la care toți căutăm răspunsuri clare. În fine, rezonam cu aceste întrebări și nici nu știm cum să răspundem la ele: „…animalele știu deja din instinct că nu ne simțim ca acasă în această lume tradusă…”.
În viitoarele sale itinerări, lucrarea va include o serie de 15 postere B3 lucrate manual, cu citate din interviuri scrise cu cerneală fotosensibilă, activate prin acțiunea soarelui sau a radiațiilor UV. Caracteristicile temporal-performative ale acestei proceduri reprezintă o analogie a ideei condițiilor păcii: un sentiment în devenire.
Concept, text, voce: Lala Raščić
Inginer de sunet: Haris Sahačić

Minna Henriksson, Stories of Labor, 2020
Proiectul Minnei Henriksson pornește de la arhiva de interviuri realizată în cadrul proiectului Conditions of peace care reprezintă un punct de intrare într-un nou corp de lucrări. Linogravurile sale se bazează pe observarea societății în care trăiește. Acestea vorbesc despre o serie de interacțiuni cu capitalismul contemporan și cu relațiile de muncă.

Din întrebările iscate de arhiva Condiții de pace, Henriksson a găsit setul de întrebări referitoare la noțiunea de „pace” cel mai interesant și a dedus din acesta reflecții privind polarizarea crescândă în cadrul societăților de peste tot din Europa. Mulți dintre cei intervievați în cadrul proiectului au vorbit despre o divizare crescândă în societate: bogați și săraci; satisfăcuți și flămânzi; privilegiați și talpa societății; rasist și rasializat. Există o legătură directă între inegalitatea crescândă și amenințarea pe care aceasta o reprezintă pentru pace. Cu alte cuvinte, capitalismul contemporan provoacă războiul.

Lucrarea Minnei Henriksson este în curs de desfășurare și ea va contribui cu noi linogravuri la fiecare dintre iterațiile expoziției Condiții de pace.

Nebojsa Milikić, Draft Conditions of Peace with Bourgeois Nationalist.
Desene realizate în colaborare cu Sasa Stojanovic, 2020

Lucrarea prezintă câteva condiții inițiale principale pentru a explica unui naționalist burghez [ceea ce înseamnă] Iugoslavia socialistă. Pentru ca o astfel de întreprindere să aibă succes, este necesar un set de [elemente] de cunoaștere teoretică și metodologică de bază. Prin interpelarea ideologiei burgheze, un subiect este privat de cunoștințe elementare despre principalele forțe istorice și sociale care modelează realitatea politică. Instrucțiunile date printr-o serie de desene ușor de utilizat ajută subiectul să se reconstituie în conștiința sa de clasă. După recunoașterea intereselor și poziției sale istorice și reale de clasă, un subiect întreprinde acțiuni pentru a schimba taberele sau cel puțin a părăsi teatrul de operații al luptei de clasă, făcând astfel posibilă sau probabilă orice tip de pace.

Ovidiu Pop, Consiliul Păcii, dialog utopic, traducere directă din Limba Revoluționară (LR), 2020

Lucrarea mea prezintă argumentele politice și teoretice elaborate în sesiunea Consiliului Local al Păcii, o instituție cu caracter consultativ ce face parte din forma de guvernământ planetar numită Republica Mondială. Dezbaterea este plasată temporal într-un moment istoric utopic ce urmează cataclismului economico-ecologic cauzat de modul capitalist de producție și consum.

Scopul Consiliului Păcii este de a concepe modalități efective prin care guvernarea postcapitalistă instaurează și consolidează pacea în societate. Argumentele gravitează în jurul a două concepte considerate de toți*toate participantele la Consiliu ca fiind fundamentale pentru procesul de pace: este vorba de structura proprietății și de forma politică prin care dorințele sunt produse.

Pe lângă problematica principală a păcii, lucrarea mea se ocupă de chestiunea limbajului în situația revoluționară. Prin urmare, textul este prezentat ca o traducere directă din Limba Revoluționară. Acest lucru dă ocazia de a scoate în evidență contrastul la nivel semantic între limba engleză, ca limbă grefată istoric pe relațiile capitaliste de viață, și limba revoluționară cu paleta sa de semnificații utilizate conștient ca să răstoarne înțelegerea comună.

The project Conditions of Peace commenced in the fall of 2019 to consider the Schuman Declaration and the EU Charter of Fundamental Rights, in light of the cracks that were already evident in politics and society in Europe and the European Union. These were visible already in the rejection of the European Constitution in 2007, the lack of economic solidarity during the 2007-8 economic crisis and especially the handling of the Greek crisis, in Brexit, the raise of the right wing parties and movements, as well as the Yellow Vest and pension protest in France, the migration crisis, Extinction Rebellion, Fridays for the Future, etc.
In the meantime, we were faced with the COVID 19 pandemic showing us in a tangible way the meaning of externalize social relations as unpaid labour. Countries that have, at least to some extent, maintained the concept of society as a generic signifier, in which solidarity, care and thought are social relations which are express in the production of social goods, have been able to mobilize their inhabitants i.e. the members of their society to fight the pandemic with minimum coercion. In the same situation, countries in which every social contribution is measured by income and profit needed to exploit their essential workers to the brink of death, using ever growing violence. This violence was not evenly distributed but utilized every possible social difference real and constructed – racism, anti-immigration, class discrimination, gender discrimination and other forms of more local difference.
The mass popular reaction that connected the current institutional manifestations of chauvinism in the West to its Colonial roots, puts in question again the 2009 resolution of European Conscience and Totalitarianism which states: “Europe will not be united unless it is able to form a common view of its history, recognises Nazism, Stalinism and fascist and Communist regimes as a common legacy and brings about an honest and thorough debate on their crimes in the past century”. Missing from the equation is European Colonialism, that to a great extent was Hitler’s inspiration, and that continued its racist wars well into the second half of the 20th century, much after the lessons of the Holocaust and De-Nazification should have been learnt, in fact at the same time as the Schuman Declaration announces World Peace.
European political economy of neo-colonialism is still forcing growing inequalities and creating climate change victims by protecting and subsidizing Western based multinational companies, exploiting workers and extracting resources very often inciting local and regional wars or participating in USA imperial wars. The constant rhetorical confusion in the public discourse between migrants and refugees signifies that the difference is politically constructed and that in reality they are a result of the same political decisions.
But that applies not only to far away countries, the unequal development and exploitation within Europe did not start with the EU but continues within it especially with the raise of neoliberal regimes and the fall of the Berlin Wall. Solidarity has always been in question which became evident in the refusal to socialize the debt between EU countries and more tangibly, sending airplanes to Romania to bring back guest workers for agricultural work, which citizens of Germany were reluctant to do in spite of growing unemployment due to the COVID-19 pandemic. This has also exacerbated inequalities within countries, between on the one hand, new urban middle class, the “winners” in transition which Europe’s ruling elites have appropriated (as Emmanuel Macron demonstrated in the Great National Debate, conducted as an answer to the Yellow Vests) and on the other the urban working class which was now mainly unemployed or precariously employed due to privatization and deindustrialization and the rural areas who became Europe’s dispensable “essential workers”. This “freedom of movement” has become the valve by which regimes controlled the disappointments and discontent of their citizens. Due to the pandemic this safety valve was closed resulting in protests that are growing ever more violent.
This project, emphasizing Europe’s aspiration for Peace, Solidarity and Wellbeing, has become urgent at the time of the COVID-19 since the pandemic is amplifying the already exiting crisis. Namely, the situation in which the acceleration of the consolidation of capital, subordinating states through their ruling elites to become capital’s national representatives and safeguards which at the same time appease “the public” by ever greater political measures of protectionism is a well known recipe for war.
The ideological war about the meaning of Peace, Solidarity and Wellbeing and how to accomplish it was a huge part of the Cold War. The experience and legacy of the Socialist Block, the non-aligned states and the anti-colonialist struggles (that for ideological, geo-political and economic reasons mainly identified with, if not overtly implemented – Socialism), still feed the socio- economic-political struggles today. In this sense the cold war has not ended it is still fought by economic, military and propagandistic means between and within countries.
In this context, in the historical part of the exhibition, we are returning back to the time of the Schuman Declaration, to reflect on the post WWII situation and its aspirations, the creation of the Coal and Steel Coalition which later became the EEC and the EU as well as the relevance and practice of these aspirations today. The countries participating in the project – Austria, Finland, Romania and Serbia – were not part of the initial six. Therefore, this part of the exhibition will also look at the particular histories of these countries, their post-war geo-political-economic situation and ideology.

Blind Date Collaboration (Alisa Beck & Marie – Christin Rissinger), I don’t like to say peace, Video work, 2020

Is the sound of a voice, the language of a body, the smell of a room a prerequisite for understanding and thereby a condition for peace? —

Through the research project “Conditions of Peace” we have gained an immense pool of data, pages and pages of interviews dealing with notions of peace. These interviews took place in the common language of the interview partners in Vienna, Belgrade, Helsinki, Dublin and Iasi. They have been recorded, transcribed and translated into English. At each step of this process, information is lost, or rather transformed.

From 431 pages of text material we selected passages and assembled them to form a new corpus. By focussing on the “non-translatable” passages — passages that do not seem implicit from another perspective contradictory or conflicting moments on the textual level are highlighted as a reference to the lost context — which by all means can be simulated, but never completely reconstructed. For this purpose a camera device was sent by post from interviewer to interviewer and used to record a seemingly uneventful journey — a passage: from home to the interviewee.

A work by Blind Date Collaboration (Alisa Beck & Marie-Christin Rissinger)
Thanks to Florin Bobu & Livia Pancu, Alexander Nikolic, Dorone Paris, Noa Treister

Andrei Nacu, The Revised Schuman Declaration, installation, 2020

The Schuman Declaration is the starting point of the European Union. If the plan that Robert Schuman proposed on 9 May 1950 is considered to be a success and a determinant factor of 70 years of a so-called European peace, I wanted to investigate and explore what can we learn from this political act and the process that followed it. I am interested in finding ways in which we could transform and adapt this text to the present socio-economic realities, in order to continue, or truly engage in, the fight for peace. What can be changed in its formulation, which concepts can be replaced for an improved version, adapted to our current realities?
From the interviews gathered in the Conditions of Peace project, I’ve noticed that many of the respondents are questioning or even considering incompatible with the idea of peace some of the notions that are employed in the original text of the declaration. Moreover, if we were to talk about conditions of peace in a context of climate change, immigration, labour, employment and working conditions, what kind of resources would be now essential in the endeavour for peace? What should we place within a framework of the commons in order to actively participate in the peace process?
Based on the data from the interviews and the text of the original document, I have generated multiple versions of the Schuman Declaration as imagined revisions, adapted for the current conditions of the world. By creating fictional but nonetheless possible or desirable scenarios, I want to question and deconstruct the original text and its implications, and at the same time to confront it with the present context. With this „creative effort” I want to shape possibilities and open up the debate about what the EU should or could be.

Baran Caginli, Unable to recognize fingerprint, 100x130cm, sanded European map by hand, 2020

The EU asylum process is governed by the Dublin Regulation, which requires people to apply for protection in the first country they enter. Most of the refugees don’t want to examine their asylum applications in those first countries such as Greece, Italy, Spain, etc. because of the countries’ refugee policies, camp conditions and economical situations. For this reason, refugees trying to move and seek asylum in second or third countries rather than first countries.
Since 2003, the European Union is using EURODAC system (European Dactyloscopy) to control irregular border-crossers between European Union countries and identifying asylum seekers via their fingerprints. With Eurodac, refugees cannot seek asylum in any country other than the country from which they entered Europe and were first gave fingerprints. Many of them stuck in refugee camps like a prison with terrible conditions.
Refugees started to erase their fingerprints with sandpaper, acid, or using a knife, razor and mutilate the fingerprints so as not to be identified with the Eurodac system. In the work, European map sanded by an artist, only using hands. As a result, European countries and the borders erased and became undefinable, and same time artist whose fingerprints erased has became unidentifiable, like refugees who erase their identity to survive.

Dorone Paris, A Lament for the Future – Ireland through Neo-Liberal Eyes, audio-visual composition, 2020

The work is an audio-visual installation that comments on the Irish economic and political philosophy from the 1990’s, the rise of the ‘Celtic Tiger’, until today. The theme of the piece was inspired by the interviews Noa Treister and I conducted with people across Ireland, ranging in age, gender and class. The piece explores the ties between neo-liberalism and the abandonment of Northern Ireland, and will bring to light the mass indoctrination into a culture of distraction whereby a small tv screen will show content from the interviews, which is overlaid with audio & visual samples played through a speaker.

Edona Kryeziu, Existoj, video & audio, 9 Minutes, 2020

In the centre of Kosovo’s capital Prishtina, there is a place in- between haunting decay and the promise of a nascent future. This place acting like a natural mise-en-scene and an a reflection of a society in everlasting transition, lies between the ‘Newborn’ monument cherishing Kosovo’s independence from Serbia, and the Palace of Youth and Sports ‘Boro Ramiz’ once commemorating ‘Brotherhood in Unity’ during the Yugoslav-era. In the present, between history and future, the hall remains burned down and the Newborn monument fades away. In this in-between-place, conversations on daily struggles, borders, isolation and migration took place in the spring of 2020. Existential contemplation on whether to stay or migrate, resist in the name of the collective or seek individual ‘freedom’ in the West. Words accompanied with gazing at the immediate object, – the back of three disaffected billboards. While contemplating on whether migration makes sense or not, the billboards were imagined as windows with a better sight.
On the 30th of April 2020, ‘windows without exit’ took their material shape, one day before the artist left for Germany with her E.U. passport.
Performing ‘windows without exit’ worked as a conversation in itself; almost seeming like one is furnishing their own home, a personal space created within a public realm, albeit of fleeting permanence. Layers of fallen off wall papers are ripped down and replaced with white pigment. Behind each layer, scraps of previous papers, written words and graffiti, expose outworn intimacy and persistent worry. The remnants quarrel with each attempt of regeneration. At the end of the process, the instilled message of the artist becomes neither completely intangible nor unarticulated. It’s liminality lies in the suspension of a specific content voiced by the artist while the spoken words stem from a young Kosovar. They are a testimony of the routes one takes fighting for the right to exist, in one’s ‘own’ state or illegally elsewhere.

Ines Doujak & John Barker, No Justice No Peace, 2020
In a covered box with a hole in the top will lie some sample stones on which letters from the words “Conditions of Peace” will be stamped.
At the entrance/cash desk to each exhibition people coming as audience are invited to put their hand in the box and pull out one of the stones with a letter printed on it.
In the main room an attendant/performer l takes their stone and reads from a book a short text written in response to interviews on the concept of Peace and that is attached to that particular letter. The ‘theme’ of these is No Justice, No Peace and that phrase itself will correspond to one of the Ns in ‘Conditions of Peace.’ They are then invited to place the stone where other stones have been placed. This is not just a co-operative act but one which in many parts of the world including Europe has been used to mark walking routes in terrain without roads.
The letters on the stones will correspond to CONDITIONS OF PEACE but each accompanying text is translated into the language of where each exhibition is. And added to the book. At the end of each particular exhibition the stones can be sent on or new ones stamped in the next location. The intention is that new stones are continually added in the course of the exhibitions journey.
The text titles are:
C Capitalism O Opportunity N No Justice No Peace D Debt I Identity T Time I Infection O Oligarchy N Nationalism S Solidarity O Opinion F Fortress Europe P Problem E Exclusion A Armchair Spartans C Community E Essential

Lala Raščić, Every Angel’s Terrifying, audio work, 26 min, 2020

…Every angel’s terrifying.
so I control myself and choke back the lure
of my dark cry. Ah, who can we turn to,
then? Neither angels nor men,
and the animals already know by instinct
we’re not comfortably at home
in our translated world….
(R. M. Rilke)

Every Angel’s Terrifying is a spoken word sound piece produced for the Conditions of Peace project and it takes its title from a verse by Reiner Maria Rilke. It is known that Rilke’s poetry is difficult to translate because the possibilities of his original sentiment are vast. However, the translated verses I take my departure from are eerily precise in communicating the feeling of discomfort and uncertainty of the times we are living. The script for the audio work Every Angel’s Terrifying superimposes an auto-poetic text with machine analysis of textual contents generated for the Conditions of Peace project that took form as a shared Google drive folder and was utilized as working material by project participants. This folder includes transcripts of extensive interviews with all affiliated and beyond. The interview transcripts are treated as a corpus for algorithmic analysis of world correlations resulting in lists of keywords.
Central questions in the interviews are essential: justice, solidarity, equality, peace – and the crisis of the same. These are the questions we all seek clear answers to. Alas, the questions resonate and we are at a loss of making sense of it all: “… the animals already know by instinct we’re not comfortably at home in our translated world …”
Further iterations of the work will include a series of fifteen hand-lettered B3 posters bearing citations from the written out in photosensitive ink, activated by exposure to sun or UV light. The temporal-performative characteristics of this procedure bears an analogy to the idea of Conditions of Peace: it is a sentiment in the becoming.
Concept, script, voice: Lala Raščić
Sound engineer: Haris Sahačić

Minna Henriksson, Conditions of Peace, 2020
Minna Henriksson’s project has the Conditions of Peace archive of interviews as an entry point into a new body of work. Her lino prints are based on observations of the society in which she lives. They speak of a number of encounters with contemporary capitalism and labour relations.

Out of the questions within Conditions of Peace archive Henriksson found the set of questions relating to the notion of “peace” the most intriguing, and derived from there at thinking about increasing polarisation within societies everywhere in Europe. Several of the interviewees within the Conditions of Peace project spoke of a growing split within society: rich and poor; satisfied and hungry; privileged and people at the bottom; and racist and racialised. There was a direct link made between increasing inequality and the threat that it poses to peace. In other words, contemporary capitalism causes war.

Henriksson’s work is in progress and she will contribute with additional new prints for each of the iterations of the Conditions of Peace exhibition.

Nebojsa Milikić, Draft Conditions of Peace with Bourgeois Nationalist

The work presents some main preconditions for explaining socialist Yugoslavia to a bourgeois nationalist. In order for such an enterprise to be successful a set of basic theoretical and methodological recognition are necessary. Through interpellation to bourgeois ideology a subject gets deprived of elementary knowledge about main historical and social forces that shape political reality. The instruction given in a series of user-friendly drawings helps a deprived subject to reconstitute itself in its class consciousness. After recognizing its historical and actual class position and class interest a subject undertakes action to change sides or at least desert the battle field of class struggle, thus making any type of peace at all possible or probable.

Ovidiu Pop, The Council of Peace, Utopian Chronicle, direct translation from Revolutionary Language (RL), 2020

My work shows the political-theoretical arguments that are presented during one session in the Local Council of Peace, an advisory institution that is part of a planetary form of government called the World Republic. The debate is temporally placed in a utopian historical moment that comes after the economical and environmental cataclysm caused by the capitalist mode of production and consumption.

The goal of the Council of Peace is to conceptualize effective ways in which the post-capitalist government creates and consolidates peace in society. The arguments revolve around two concepts considered by all participants to the Council to be fundamental to the peace process: the property structure and the political form by which desires are produced.

Beside this main set of problems, my work is concerned with the question of language in a revolutionary situation. The text is, thus, presented as a direct translation from Revolutionary Language. This gives the opportunity to bring out the contrast in the semantics between English, as a language that’s historically molded into capitalist relations, and Revolutionary Language with its consciously deployed pallet of meanings that challenge common understanding.

In the context of this collective exhibition, the aim of my work is to confront the visitor with concrete revolutionary imagery told from a post-factual perspective in order to awake class consciousness and deepen political imagination.

Lista lucrărilor:

Blind Date Collaboration (Alisa Beck & Marie – Christin Rissinger), I don’t like to say peace
Andrei Nacu, The Revised Schuman Declaration
Baran Caginli, Unable to recognize fingerprint
Dorone Paris, A Lament for the Future – Ireland through Neo-Liberal Eyes
Edona Kryeziu, Existoj
Ines Doujak & John Barker, No Justice No Peace
Lala Raščić, Every Angel’s Terrifying
Minna Henriksson, Stories of Labor
Nebojsa Milikić, Draft Conditions of Peace with Bourgeois Nationalist
Ovidiu Pop, The Council of Peace, utopian dialogue, direct translation from Revolutionary Language (RL)

Curatori: Noa Treister, Alex Nikolic, Sezgin Boynik, Florin Bobu, Livia Pancu

Blind Date Collaboration (Alisa Beck & Marie – Christin Rissinger), I don’t like to say peace

Andrei Nacu, The Revised Schuman Declaration

Lala Raščić, Every Angel’s Terrifying

Dorone Paris, A Lament for the Future

Edona Kryeziu, Existoj

Nebojša Milikić , Draft conditions of peace with bourgeois nationalist

Baran Caginli, Unable to recognize fingerprint, sanded map of Europe by hand, 130 x 100 cm., 2020,

Minna Henriksson, Stories of Labor

Ines Doujak & John Barker, No Justice No Peace

Ovid Pop, The Council of Peace, utopian dialogue, direct translation from Revolutionary Language (RL)

Expoziția de grup Conditions of Peace / Condiții de Pace face parte din proiectul omonim organizat de 1+1 în colaborare cu tranzit.ro/ Iaşi, Učitelj neznalica i njegovi komiteti (The Ignorant Schoolmaster and his committees) [Belgrad], Rab-Rab Press [Helsinki], BOEM Artists’ Collective [Vinna] și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de programul Europe for Citizens al Uniunii Europene. . Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

Cover image: Baran Caginli, Unable to recognize fingerprint, 2020